A treia fază a Proiectului

A treia fază a proiectului a fost realizat prin prisma cercetării care a fost efectuată anterior cu scopul găsirii percepţiilor ale angajaţilor din cadrul universităţilor din Serbia privind situaţia studenţilor cu disabilităţi, care este opinia stafului pe marginea accesibilităţii şi arhitecturii din universităţi, determinarea gradului de discriminare, şi cum sunt adaptate procedeele de predare pentru studenţii cu disabilităţi. Cercetarea a fost efectuată în perioada anului Aprilie şi Mai 2008. Rezultatele cercetării poate fi văzut aici.

Rezultatele au fost publicate în info stand-uri care au avut loc în anumite facultăţi. Ca în info-stand-urile anterioare, şi în special de această dată studenţii cu disabilităţi au avut posibilitatea de a face un schimb de experienţă cu alţi studenţi şi colegi, discutând despre modificările care au avut loc în ultimii ani.

De când activităţile ale acestei faze au fost focusate asupra lectorilor şi întreg cadrul universitar, au fost iniţiate un şir de seminare în universităţi la care au fost prezenţi mulţi angajaţi. La seminare a fost reflectată situaţia cu care se confruntă prin prisma rezultatelor obţinute în urma cercetării. Legislaţia din ţara noastră relatează o echitate şi oportunităţi egale pentru toţi studenţii, terminologie, totodată a fost prezentat gradul de abordare a tipurilor de disabilitate.

În orice măsura cea mai interesantă activitate ale acestei faze a fost ”Simularea barierelor”. În Facultatea de Ştiinţe Organizaţionale din Belgrad, profesorii au fost în poziţia viitorilor colegi cu disabilităţi pentru câteva momente, la care s-a încercat depăşirea a 3 cele mai cunoscute obstacole cu care se confruntă. S-a încercat sistemul de orientare în clădire fiind legaţi la ochi, s-a încercat de a depăşi barierele arhitecturale folosind scaunul cu rotile, şi comunicarea cu studenţi care suferă (sau nu suferă) cu disabilităţi auditive, asistenţa unui interpret in limbajul semnelor  pentru a realiza diferenţa într-o comunicare cursivă.

<< >>
How do you see education in SEE?

Pogledaj rezultate